sau "Muşatin şi codru" de Mihai Eminescu, aşteaptă să ne ajute. Aşa se face că fiecare strop de rouă spirituală adunată în cupa timpului ne poate ajuta să reclădim lumea strămoşilor noştri

ale Academiei Române cu editarea manuscriselor Eminescu şi a „Dicţionarului general al literaturii române”, ca şi al filmului regizorului Mungiu sînt doar cîteva din multele evenimente care se

teiul lui Mihai Eminescu, pădurea spiritelor ce veghează alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt plaiul strămoşesc. Noi putem păstra tărâmul nemuririi prin noi şi urmaşii noştri, preţuind tradiţia

ţinea să ne reamintească Mihai Eminescu acel episod, dar poate cu trimiteri şi la cetatea Sais din Vechiul Testament), o cunoaştere prudenţială păstrată de preoţii creştini ai religiei copte.

rămân admiratorul personalităţii complexe a unui Eminescu (şcolit la nemţi, ca orice bucovinean al vremii ce se respecta), la fel cum apreciez pe Stănescu, Blaga, Labiş şi Coşbuc. Dintre poeţii

că tu ştii că-s pro Eminescu, şi p-ormă le-am zis că nu mai am ce să-i învăţ. Oricum, erau nişte elemente refractare la achiziţiile şi potentialul acestei relativ noi ştiinţe. M-am dat

poate va fi ascultată dorinţa lui Eminescu şi o vom lua şi noi pe calea cea bună: „Cum nu vii tu Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Înţelegând corect istoria, şi Mihai Eminescu declama în versuri ideologice : "Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă/Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă".

E limba lui Eminescu, Cioran, Ciulei, Blaga şi nu avem voie să ne ruşinăm de ea, vorbiţi-o iubiţii mei, cu mândrie, oriunde pe glob, căci suntem de găsit azi peste tot. Sunt încă tînăr şi

uriaşi schivnicii meditativi, universali Eminescu, Brâncuşi sau Enescu, dar încă şi mai grandioasă, neogoită, demenţială, de mărimea viiturilor distrugătoare ale Dunării şi Carpaţilor,